Exista o anumita confuzie in jurul ideii existentei unui brand de angajator si o rezistenta manifestata de unele companii cand vine vorba de a dezvalui si a comunica acest brand. De multe ori aud ca in acest moment, imaginea de angajator nu este o prioritate; mai mult, nu o data s-a intamplat sa simt, in discutii cu reprezentanti ai companiilor, ca in spatele refuzului de a acorda importanta meritata acestui subiect se ascunde o teama de a dezvalui un adevar pe care, tocmai, depun eforturi sa il mascheze.
Inainte de a rezuma descoperirile publicate de LinkedIn in acest studiu, The Ultimate List of Employer Brand Statistics, trebuie mentionat faptul ca un brand puternic de angajator nu este sinonim cu o minciuna frumoasa despre cat de tare este sa lucrezi in compania respectiva. Cand mergi la un restaurant laudat si serviciile lasa de dorit, cel mai probabil ca nu o sa mai pasesti pe acolo si o sa povestesti si altora ce experienta ai avut tu. De ce ar sta lucrurile altfel cand vine vorba de un loc de munca?
Conform materialului publicat de LinkedIn, obstacolul cu care se confrunta candidatii cel mai des atunci cand isi cauta un job este faptul ca nu au vizibilitate asupra mediului de lucru din companie, desi 52% din ei cauta informatii pe site-ul angajatorului si in Social Media. Trei sferturi dintre candidati sunt de acord ca imaginea de angajator este un factor important pentru decizia de a aplica sau nu la un job, insa au de 3 ori mai multa incredere in angajatii unei companii decat in compania in sine pentru a afla cum este sa lucrezi acolo. Oare asta se intampla pentru ca si ei au observat trendul mesajelor deceptionante venite din partea angajatorilor?
Cat despre ceea ce zic angajatorii, 72% din ei sunt de acord ca imaginea de angajator are un impact considerabil asupra procesului de recrutare. Dar cum este masurat acest impact? Lipsa claritatii cu privire la modul in care poate fi masurat ROI-ul unui brand de angajator poate fi intimidanta pentru un HR Manager sau un CEO pus in fata deciziei de a investi in aceasta imagine. Iata ce dezvaluie prezentarea realizata de LinkedIn:
Cele 4 aspecte unde se poate observa cel mai bine impactul brand-ului de angajator sunt rata de retentie, calitatea aplicantilor, costul per angajare si numarul de aplicanti. Astfel, angajatorii cu un brand relevant se pot bucura de o reducere cu 28% a fluctuatiei de personal, un cost per angajare de 2 ori mai mic, de 2 ori mai multi candidati bine pregatiti si, prin urmare, un timp de angajare ce poate fi redus pana la jumatate.
Un exemplu concret al beneficiilor pe care o campanie de employer branding de succes le-a avut asupra acestor indicatori de performanta este cazul Thermo Fisher Scientific Inc., lider mondial in domeniul de activitate, cu aproximativ 70 000 de angajati la nivel global. In 2014, compania si-a setat obiectivul de a-si dubla numarul de angajati pana in 2020 si a constientizat nevoia unui brand puternic de angajator pentru atingerea lui. Pana in 2014, compania nu isi definise niciodata EVP-ul si nu facea demersuri pentru a se diferentia de competitori.
Pornind astfel de la zero, Thermo Fisher a implicat angajatii in definirea EVP-ului, chestionandu-i pentru a identifica factorii ce ii diferentiaza de ceilalti angajatori de pe piata. Ulterior, si-a stabilit strategia de comunicare, descoperind canalele si metodele favorabile de adresare. In primele 4 luni de la demararea campaniei, angajatorul a observat o scadere de 47% a timpului de angajare, o micsorare de 60% a costului per angajare si o crestere de 55% a calitatii aplicantilor.
Pe termen lung, initiativele de construire si comunicare a brand-ului de angajator se dovedesc a fi o investitie cu un impact pozitiv asupra procesului de recrutare si, in mod indirect, a intregului business. Ma bucura sa vad ca mai mult de o treime din respondentii cercetarii realizate de LinkedIn considera ca tendinta de a investi in employer branding este una de viitor si astept sa vad, pe masura ce ea capata noi forme, cum angajatorii indraznesc sa adopte inovatia in acest domeniu.
Comentarios