Chiar si dupa ce te-ai lamurit care sunt pasii de urmat pentru a-ti contura, implementa si evalua strategia de employer branding, poti ramane cu intrebari despre actiunile concrete pe care le poti face pentru a te asigura ca te afli pe drumul bun in atingerea rezultatelor dorite sau, de ce nu, chiar in pana de inspiratie. Nu este gresit sa te uiti in stanga si in dreapta, sa fii la curent cu ceea ce pun in practica ceilalti angajatori, insa e necesar sa intelegi mecanismele din spatele campaniilor de employer branding reusite pentru a decide cum pot fi ele adaptate la realitatea din compania ta.
Iata 5 lucruri pe care companiile cu un brand de angajator puternic le pun in practica si care le ajuta sa adapteze si sa personalizeze orice demers in acest sens:
1. Desfasoara un research in randul angajatilor, dar si asupra pietei
Angajatii sunt motorul imaginii tale de angajator, fie ca depui un efort in acest sens sau nu, iar cel mai bun mod de a afla care este punctul de plecare este sa ii intrebi pe ei. Afla de la ei care este experienta lor, cum se raporteaza la valorile companiei si ce ar dori sa imbunatateasca. In felul acesta vei obtine o fundatie autentica si o viziune clara asupra pozitionarii tale interne ca angajator.
Celalalt aspect de luat in considerare este pozitionarea in extern fata de potentilii candidati, pentru a intelege cum te percep ei, daca exista discrepante intre realitatea interna si imaginea de angajator si care sunt acelea. In plus, studiind piata de talente, poti observa incotro ar fi cel mai bine sa iti directionezi mesajul. Ce segment iti doresti sa auda de tine si de ceea ce te diferentiaza de ceilalti angajatori?
Dupa ce BAT Vietnam a actionat in aceasta directie desfasurand 3 cercetari, nu numai ca a desprins o concluzie valoroasa despre importanta recrutarii in functie de valorile existente, ci a si identificat un segment de public pe care nu il luase in considerare inainte, demarand apoi o campanie pentru a activa acest nou talent pool.
2. Creeaza ambasadori ai brand-ului de angajator
O caracteristica a vremurilor in care ne aflam este aceea ca avem mai multe canale si modalitati la dispozitie pentru a ne face vocea auzita, iar consecinta este ca, in general, oamenii tind sa aiba mai multa incredere in alti oameni decat in comunicarile de marketing. Angajatorii care inteleg si accepta acest lucru au pasat deja microfonul catre angajati, care se transforma astfel in ambasadori. Printre marile nume care s-au alaturat acestui fenomen se regasesc Cisco, Sportsbet si The Warehouse Group.
Cum poti sa faci si tu asta? Creeaza un spatiu pentru angajati in care sa poata impartasi fragmente din experienta lor, fie ca este vorba de un blog, un profil pe retelele de socializare, sau chiar website-ul companiei, unde poti publica obisnuitele testimoniale text sau, daca vrei sa faci lucrurile diferit, te poti folosi de testimoniale video. Daca metoda preferata de ei este sa posteze in Social Media, un hashtag poate consolida identitatea companiei si a miscarii la care angajatii iau parte.
3. Adopta transparenta si transmit un mesaj autentic
Bineinteles, continutul generat de angajati este foarte important in acest sens, insa nu este singurul mod prin care poti comunica autentic ceea ce vrei sa transmiti despre compania ta.
Spre exemplu, sa zicem ca un potential candidat este curios in legatura cu procesul de recrutare si beneficiile pe care le oferi. Sa ii pui la indemana toate aceste informatii, fara ca el sa trebuiasca sa indeplineasca x pasi pentru a le afla, este tot un mod de a fi transparent in ce priveste ceea ce se intampla “in spatele cortinei”. In plus, daca tu comunici informatii reale si relevante, vei eficientiza acest proces, deoarece candidatii vor intelege mult mai clar in ce masura se potrivesc in compania ta.
O alta directie in care oamenii pot observa autenticitatea sau lipsa ei este aceea a CEO-ului, care este in egala masura implicat in construirea imaginii de angajator. Daca vrei sa afli cateva sfaturi despre ceea ce poti face in calitate de CEO pentru brand-ul de angajator al companiei tale, te invit sa citesti acest articol.
4. Sunt prezente pe mai multe canale relevante
In prezent, exista o multitudine de canale pe care iti poti comunica mesajul si este important sa stii care sunt relevante pentru tine daca vrei sa construiesti o strategie eficienta de comunicare. Studiaza-ti publicul tinta si intelege cat mai bine care sunt touchpoint-urile de pe urma carora poti beneficia. Nu te limita la un singur canal despre care observi ca iti aduce cel mai mare ROI, crezand ca o astfel de abordare este sustenabila pe termen lung, dar nici nu te orienta catre toate mediile de promovare posibile crezand ca mai mult inseamna intotdeauna mai bine.
52% din candidati se orienteaza mai intai catre site-ul companiei, iar apoi catre social media pentru a afla informatii despre angajator. Intelegandu-ti audienta, iti poti da seama care sunt retelele pe care isi petrece timpul si ce fel de continut consuma. 91% din persoanele care isi cauta un job considera ca o prezenta slaba in mediul online afecteaza in mod negativ imaginea angajatorului, asa ca este important sa acorzi acestui subiect atentia pe care o merita.
5. Cauta constant moduri prin care sa isi inoveze strategia
59% dintre angajatori au declarat intr-un studiu recent ca investitia pe care o iau cel mai mult in considerare in 2019 consta in video job descriptions, care aduc o crestere de 50% a numarului de aplicanti calificati spre deosebire de anunturile clasice de recrutare. In plus, 70% dintre candidati prefera companiile care le pun la dispozitie o interfata mobila pentru a aplica la un job.
Acesta este doar un exemplu din sfera schimbarilor ce influenteaza interactiunea dintre angajatori si publicul vizat. Pe masura ce trendurile in materie de employer branding se transforma, si implicarea necesara din partea angajatorului pentru a tine pasul va creste.
Daca vrei sa obtii cele mai bune rezultate, nu mai este de mult suficient sa creezi un simplu text pentru un anunt de angajare, crezand ca o listare a unor beneficii care se regasesc oricum si in majoritatea anunturilor competitorilor tai va reusi sa atraga candidatii relevanti. Acorda atentie trendurilor in materie de employer branding si inspira-te din ceea ce se intampla in piata, dar ramai intotdeauna autentic si acorda o tusa locala tuturor campaniilor pe care le desfasori.
留言